My top 5: Lipsticks ( + Swatches )

Bună, dragelor!


Sper că faceți față cu brio vremii urâte de afară, pe mine recunosc că m-a moleșit și m-a indispus destul de tare. Aici, la Cluj, cred ca sunt câteva grade cu minus pentru că este fooooarte frig sau sunt eu prea friguroasă și exagerez :) Lasând asta la o parte, azi vreau să vă arăt un top 5, din punctul de vedere al preferințelor mele, al rujurilor care îmi plac cel mai mult. Câteva dintre ele le-am găsit chiar pe bloguri și, cu ocazia asta, aștept și păreri de la voi sau sugestii legate de alte rujuri care vă plac vouă și pe care le recomandați.

O să încep cu un roz superb, primul meu ruj L'óreal, denumirea sa completă fiind L'óreal Color Riche Boosting Serum Lipstik. Formula sa conține un ser care nu doar hidratează, dar conferă și definire și un aspect de buze mai pline. Mie îmi place la nebunie, se vede și se simte că este un ruj de calitate.

Puteți găsi un swatch mai reușit aici

Următorul ruj face parte din gama Ultra Color Rich. Ați ghicit, mă refer la un ruj Avon, notat Instant Mocca. Este hidratant, mat, rezistă pe buze mult și bine cum îmi place mie să spun și îl folosesc fooooarte des.


Pentru un și mai mare impact, folosesc un ruj într-o nuanță și mai puternică, de la Alix Avien. Este primul ruj Alix Avien pe care îl încerc și vă spun sincer că este un ruj de calitate, având aceleași caracteristici ca cel de sus.


Și pentru zilele în care vreau să scot afară ”the dark side of me” (glumesc), mă îndrept către Flormar Long Wearing, L 10. Aici o să spun: mat, usucă puțin buzele, tocmai pentru că este Long Wearing, dar nuanța este superbă așa că îmi asum riscul.


Și în încheiere îl întâmpin pe binecunoscutul NYX Tea Rose. Vă spun sincer, îl folosesc pe post de blush și funcționează de minune. Pentru buze îl consider destul de hidratant, da nu îmi place deloc cum arată. Pentru obraji însă e perfect, tocmai de asta l-am inclus în acest top.


Și o imagine de ansamblu ...



Cam așa arată topul meu. Voi ce rujuri ați încadra într-un top 5?

Labels: