Reviews: then and now

Mai exact, revin cu păreri asupra unor produse de care am fost încântată sau foarte încântată, după ce le-am folosit luni bune de zile. 

Despre Mythic Oil v-am vorbit în urmă cu 4 luni aici și vreau să spun că sunt în continuare mulțumită de el, dar că am ajuns în acel punct în care aș încerca și altceva. Pentru un ulei de păr, își face bine treaba în sensul că nu mi-a îmbâcsit niciodată până acum părul și l-a menținut mătăsos atunci când l-am aplicat. Acum, dacă îmi este îngăduit să deviez puțin, am observat că Mythic Oil se împacă bine cu un alt ulei de păr, de data aceasta de la Avon. Este vorba de Moroccan Argan Oil și împreună fac ceea ce mi-am dorit mereu: dublă strălucire și de 3X mai mătăsos decât cu fiecare dintre ele utilizat singur. Mythic îl aplic pe părul umed, iar Moroccan-ul pe părul uscat, după ce a fost coafat.Cu toate astea, după ce se termină  Mythic Oil aș încerca uleiul pentru păr vopsit Joico K-Pak Color Therapy, despre care am auzit numai lucruri frumoase.
False Lash Effect 24H de la Max Factor este în continuare preferatul meu în materie de rimeluri, opinie care rezistă după mai bine de 8 luni în care mi-am putut forma o opinie cât mai clară și obiectivă despre el. Nu îl pot înlocui cu nimic: alungește și separă ca nici un alt rimel și pe lângă asta este și un negru intens, așa cum ne dorim toate. Își merită banii, pe scurt. 
Cei de la Ivatherm m-au făcut să iubesc fondul ăsta de ten de la prima picătură, astfel că în iarna anului trecut am mai cumpărat unul, o nuanță mai deschisă. Îmi mențin poziția și spun că da, este fondul de ten pe care l-aș recumpăra la nesfârșit pentru că întrunește toate cerințele unui ten suficient de problematic și mixt: nu favorizează producerea de sebum, are o acoperire medie, dar buildable, nu mi-a produs nici o neplăcere pe ten și textura cremoasă perfectă. Doar este Joviale! :D 
Spuneam anul trecut prin iunie că pudra de orez este ”cea mai pudră”, adică ce mai tare pudră din câte am încercat. Acum îmi expiră și voi cumpăra alta. Primisem acum câteva luni o pudră Lancome și eram super încântată că e în mâna mea. Dupa aproximativ 3 luni de folosire, am scos-o din rutina mea zilnică din cauza unor probleme cu tenul și am constatat cu tristețe că ea era vinovata pentru iritațiile de pe frunte. Am revenit la pudra de orez și minune. Totul este în regulă acum. Buy it, nu o să regretați.
Cu Miracle Touch de la Max Factor a fost dragoste la prima atingere. l-am visat, l-am adorat, m-am bucurat de el și apoi m-am întristat. După ce luni de zile l-am folosit și totul a fost în regulă, am pățit cu el inevitabilul: am descoperit că mă irita. Zace acum trist și singur între celelalte cosmetice și își așteaptă sfârșitul. Va expira curând. Cu toate astea, sunt convinsă că multe dintre voi l-ați folosit și că probabil pe voi nu v-a iritat :D


Deocamdată astea ar fi produsele despre care am vrut neapărat să vă vorbesc. Dacă aveți sugestii pentru mine, vă rog să nu ezitați, secțiunea comentarii este mai jos.

Vă pup :*

Labels: ,