N-are nimeni ombre ca al meu

By Monday, August 12, 2013 , , ,

Nu glumesc deloc. Pot sa fac pariu, pot să bag mâna-n foc că nimeni din lumea asta nu are un ombre ca al meu. Care-i diferența dintre mine și fetele cu ombre din lumea întreagă? Păi faptul că al meu nu e un ombre blond, ci verde. Da!!!! Verde!
Încă o performanță, că doar de-aia e dat părul ca să experimentăm. Mi s-a năzărit și mie că vreau ombre. Arată fain, se poartă și-n plus am fost atâta vreme obișnuită cu mai multe culori în păr. Adică ori rădăcinile blonde și restul șaten, ori blondină cu șuvițe verzi. Clar, o singură culoare în păr nu mă reprezintă. Și așa am plecat frumușel la DM de unde am luat așa: pudră decolorantă, oxidant de 9%, vopsea și balsam Kallos pentru după dezastru.
După ce mi-au dat lacrimile de la decolorant și mă strâmbam în toate felurile posibile din cauza usturimii ochilor, părul meu ombre era, în final, orice numai ombre nu.
Nici nu îmi pare rău că l-am făcut, până la urmă e interesant. Sau cel puÈ›in aÈ™a vreau să cred. Problema era una singură È™i aia previzibilă: deteriorarea părului. Mi l-am cam ars, dar nu atât de rău încât să-l tai. De fapt, refuz să-l tai È™i nu as face-o decât dacă mi-aÈ™ pune niÈ™te extensii de-astea È™mechere ca aici. De fapt, cei de la  www.seekhair.co.uk au o gamă foarte largă de extensii È™i mi-aÈ™ pune È™i eu dacă aÈ™ avea puÈ›in curaj. ÃŽncă sper că va ajunge È™i părul meu până la fund, cândva.
Sfatul meu este să nu vă vopsiÈ›i cu henna. Da, aÈ›i citit bine, verdele meu se trage de la henna È™i mai multe despre acest subiect puteÈ›i citi în postarea care a adunat, spre surprinderea mea, peste 8500 de vizualizări, disponibilă aici, dar È™i aici unde vă arăt dezastrul care a ieÈ™it după ce am încercat să decolorez părul vopsit cu henna. Ideea e că dacă nu foloseam henna, nu aveam verde în păr nici atunci, nici acum. Asta e.
Mai nou testez tehnica co washing, iar balsamul Kallos l-am luat și din acest motiv, dar și pentru că se adresează unui păr deteriorat. O să revin cu detalii după o vreme, pentru că încă mă țin de treaba asta și nu prea cred că renunț curând.

Voi să aveÈ›i o zi minunată È™i aveÈ›i grijă de părul vostru 

You Might Also Like

8 comentarii

  1. Dragut :) ai un par frumos si bogat :D

    ReplyDelete
  2. Ce frumos se ``amesteca`` o culoare in cealalta.

    ReplyDelete
  3. Doina, ma bucur ca mi-a iesit, l-am "frecat" ca sa fac trecerea si sa nu ramana o dunga

    ReplyDelete
  4. Off..de ce iti bati joc de parul tau?
    astept detalii despre co-wash, eu il practic de vreun an, alternand cu sampon, si folosesc si henna, ce-i drept, pt ca ador stralucirea pe care o da si asa am reusit sa-mi apropii parul de fund:))

    ReplyDelete
  5. for cowashing you have to use silicone free conditioners only! and Kallos is definitely not one... Balea is best and cheap too
    also you have to use only silicone free hair products
    no wonder it didn't work for you

    ReplyDelete

Leave me your comment