Multe de zis

By Thursday, August 16, 2012



Puțini dintre cei care mă cunosc știu că poezia este una din iubirile mele ascunse. Aș putea să mă cufund într-un volum de poezii, de preferabil Păunescu, fără să mă mai trezesc vreodată la realitate.

Recent am descoperit, printre colegii mei de la faculta aia pe care n-am prea frecventat-o în ultima vreme, o inspiraÈ›ie. Parcă ar fi aÈ™ternut pe hârtie sau, - aici -  pe un blog, tot ce simt sau gândesc uneori.

O cheamă Raluca și eu sunt cea mai înfocată cititoare a ei. Fără comentarii. Câteva dintre versurile ei le am
deja impregnate  Ã®n minte. 

Fiecare vede poezia cum vrea. Pe mine nu mă interesează rima, doar ce transmite. Și Raluca transmite atât de multe emoÈ›ii prin cuvinte È™i are atâtea de zis, Ã®ncât mi-e greu să nu vă fac cunoÈ™tință cu ea.

Vă arăt câteva dintre poeziile mele preferate.


                    tu împingi umanitatea din mine spre lumină


                                               eÅŸti omul cu care mi-aÅŸ împărÅ£i întreaga existenţă
                                                estompând poate uneori efectul cromatic
                                               pe care-l ai asupra tuturor femeilor
                                               ÅŸi numai eu ÅŸtiu ce lupte seculare am cu
                                           viruÅŸii iraÅ£ionalului
                                           de fiecare dată când o altă femeie se apropie
                                        de tine
                                            memoria rugurilor ce le număr pe degete
                                         noaptea
                                      conÅŸtiinÅ£a solidarizării
                                     aÅŸ improviza de dragul tău o nouă limbă
                                    doar să-Å£i pot auzi râsul matinal întreaga zi
                                    ai o puritate ÅŸireată mai ales când invizibilul tău malefic
                               mă supune la grele încercări
                            mă obligi să te trimit fără ÅŸireturi
                             Ã®n tufiÅŸuri cepe ÅŸi ridichi
                           mă gândeam acum că există o eternitate
                             Ã®ntr-o singură frunză
                             fără să-mi dau seama aÅŸa s-a lipit ÅŸi sufletul
                          meu de al tău

......................................................................................................................................................
................................................................................................................................

n-am vrut niciodată nimic din lumea asta


                    „pe lumea asta, prietene, sunt două feluri de oameni: cei cu arme                   încărcate ÅŸi cei care sapă. tu sapă” (Clint Eastwood)

                             dacă am plâns am cerut iertare ÅŸi când n-am greÅŸit
                      a fost pentru că găseam în Tine liniÅŸtea
                              n-a fost niciodată vorba de a demonstra altcuiva
                           decât Å¢ie cum sunt
                         cine sunt
                         ÅŸi câte pot face

                                continuă să tai bucăţi din mine
                             ÅŸtiind că nicio fiinţă umană nu va înÅ£elege durerea
                     nici eliberarea pe deplin

                          mi-ai dăruit ieri o pace necunoscută
                       poate tăcerea celor din jur
                      ascunde vină ÅŸi ruÅŸine
                               dar eu nu mai am nimic de împărÅ£it cu
                              poporul Tău în afară de câteva gropi
                              în care să le arunc ura ce mi-o poartă


.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................

    nevoia de lumină


                                 când durerea alege să poarte un nume atunci
                              seamănă cu o batistă folosită
                           Ã®n dimineaÅ£a asta nimănui nu-i pasă dacă viaÅ£a
                           are sau nu bilet la metrou
                           se spune că oamenii sunt predestinaÅ£i să se întâlnească
                           atunci realizez că serile mele sunt mai cumplite
                         decât o pneumonie căci uit des unde îmi sunt
                             degetele
                          ochii
                          inima

                                  de undeva zâmbetul tatei îmi dă forÅ£a să mă
                        ridic

                                 cu gândul ăsta se trezeÅŸte un om simplu
                                care nu mai vrea să strivească nimic în pumn
                                 ÅŸi lasă ninsorile să fie împrumutate de o voce
                         dragă

                                ÅŸi nu am motiv mai frumos de a trăi decât
                            pentru tine, tată



Ralucăi îi mulțumesc pentru că a acceptat ideea mea. O admir tare mult și o felicit pentru talent.

Pe voi vă invit cu mare drag să-i vizitaÈ›i blogul, merită. 


http://ralucablezniuc.blogspot.ro/


♥,
Carmen

You Might Also Like

2 comentarii

  1. Foarte frumos, succes si inspiratie!

    http://girlpearl12.blogspot.ro/

    ReplyDelete
  2. muuuuuultumesc frumos Carmen :D

    ReplyDelete

Leave me your comment